Gelu Oltean, fostul șef al DGIPI, a fost reținut sâmbătă de procurorii DIICOT Brașov pentru presupus trafic de droguri. Judecătorii de la Tribunalul Brașov au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gelu Oltean, a iubitei lui, Vanessa Youness și a unui cetățean englez, Thomas Lishman, care deține clădirea în care se realizau sesiunile de consum de droguri.
„Din depozițiile martorilor rezultă că inculpata Y.A.V. zisă „V.” a pus la dispoziția participanților la evenimentul „December Retreat” spațiul necesar în vederea consumului de droguri de mare risc, și a fost organizatoarea evenimentului la care cei trei au participat împreună cu alte persoane și le-a pretins suma de 2600 lei de persoană cu titlu de taxă de participare achitată sub forma mascată de donație, iar T.I.M.L.(cetățean britanic), cunoscut cu apelativul „T.L.” în cadrul unor ritualuri tradiționale spirituale a oferit spre consum ayahuasca unui număr de 38 de participanți la evenimentul organizat de Y.A.V. în data de 13.12.2019.
Martorul a mai arătat în depoziția sa că a aflat de la prietenul său că în perioada 13-15.12.2019 are loc o ceremonie în cadrul clinicii ** și s-a înscris pe un grup de whatsapp compus din ** și G.O.. În cadrul conversațiilor efectuate pe grup, G.O. a precizat inițial că nu mai sunt locuri la eveniment, iar ulterior, * l-a informat pe „G.” că o prietenă de-a lui nu mai participă și i-a cerut acordul acesteia pentru a fi înlocuită cu martorul **, iar răspunsul a fost afirmativ.
La data de 13.12.2019, în jurul orei 17:00, martorul s-a prezentat la recepția clinicii, unde a primit și a completat un formular cu date personale și un formular de donație pentru suma de 550 euro, care reprezenta în realitate taxa de participare (achitând cash suma de 300 euro și 1200 lei).
În jurul orei 20:00 a avut loc un ritual tradițional coordonat de T.I.M.L.și toți participanții au primit asigurarea că pe teritoriul României consumul de ayahuasca este legal prin intermediul clinicii ***. Fiecare dintre participanți, inclusiv G.O. și Y.A.V., au primit aproximativ 20 ml de ceai preparat din ayahuasca într-un pocal din metal și au băut tot conținutul.
Despre consumul de ayahuasca în cadrul ritualului coordonat de L.T.I.M. la evenimentul „ December Retreat” organizat în perioada 13-15 decembrie de Y.A.V. au mărturisit în depozițiile lor și martorii.
În declarațiilor lor, martorii arată suplimentar aspecte care dovedesc implicarea lui O.G.M. în desfășurarea unor operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc fără drept în cadrul evenimentelor organizate de prietena sa Y.A.V.cu care are o relație consimțită și locuiesc împreună de mai mulți ani”, relevă dosarul de la instanță.
„Martora ** a mai arătat suplimentar că în cursul anului 2019 a identificat pe net siteul clinicii ** și l-a contactat pe G.O. A avut mai multe comunicări pe Whatsapp cu G.O. care i-a comunicat data și locul evenimentului, suma percepută pentru participare – 550 de euro.
Întâlnire în Peru cu Gelu Oltean și concubina lui
Martorul ** precizează că i-a cunoscut pe Y.A.V.și G.O. la o petrecere organizată la clinica ** și a aflat că aici se organizează ceremonii cu ayahuasca, ulterior participând la 3 retreturi pentru care a donat de fiecare dată suma de 550 de euro. În septembrie 2019 s-a întâlnit în Peru cu cei doi inculpați, iar din luna octombrie 2019 a devenit colaborator voluntar în cadrul clinicii, iar la ultimul eveniment a încasat banii de la unii participanți, suma de 550 de euro sau 2600 de lei.”
„Organizatoarea ceremoniilor spirituale Y.A.V.împreună cu prietenul său G.O. au deținut droguri de risc și de mare risc pe care le-au pus la dispoziție spre consum participanților și le-au consumat în cadrul unor ritualuri spirituale împreună cu aceștia.
Activitatea desfășurată de Y.A.V.de a organiza o ceremonie cu caracter spiritual cu scopul real al consumului de droguri de mare risc a fost susținută și de inculpatul G.O., cei doi au deținut și au desfășurat operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc fără drept și au pus la dispoziția consumatorilor droguri, cei doi facilitând consumul de droguri participanților care au fost racolați în acest scop și au plătit taxe de participare la eveniment sub forma deghizată a unor donații”, se mai arată în același document.